skip to main | skip to sidebar

☆ Florentina ☆

luni, 2 august 2010

Scrisorică ;;)

     Prietene, 

Ştii, m-am gândit de-atâtea ori, şi-am ajuns la concluzia că realitatea asta a noastră, e cam banală.Nu ţi se pare ?

Am lângă mine o cafea.Aburii fierbinţi îmi gâdilă mirosul.Încep să râd şi sorb lacom o înghiţitură.Un cârlionţ dansează pe obraz şi o pisică miorlăie la fereastra mea . Să nu zâmbeşti, ca nu sunt basme. Te invit într-o escapadă, să lăsam rutina în urmă.Hai să fugim într-o poveste, cum alta nu este. Nu fi temător, am să te duc în lumea zânelor. Îţi promit că n-am să greşesc cărarea către paradis. Haide copile, vino cu mine, acolo unde-s prinţi, prinţese, ba chiar palate, împărăţii. Hai vii ?

Toată ziua vom privi cerul şi vom asculta tril de privighetoare, la soare. Mai jos, în vale, e-un derdeluş.Doar te gândeşti şi priveşti fulgii cum petrec un moment. Ştii, acolo-s râuri de ciocolată şi munţii au marţipan.Nu costă nici măcar un ban.  Nu vobesc în van. Prietenii, sunt la tot pasul, fără invidie,certuri, nazuri. Undeva într-un castel, e-un loc cum ţi-ai dorit mereu:o bibliotecă mare-mare, cu toate cărţile din lume.Eu nu glumesc, îţi spun pe bune,căci ştiu de la un fiu de crai.Îl ştiu din vis. El mi-a trimis biletele, şi-n fapt de seară vom porni, numai să vii...

Of, dar neatentă mai sunt.Am vărsat cafeaua...Ştii locul acesta de poveste, nu e departe.De închizi ochii e lângă tine. Ei, ce zici, vii ? Scrie-mi curând.

                                                               Delicate îmbrăţişări,

                                                                                             Amica ta 


Publicat de Florentina la 09:36

1 comentarii:

Anonim spunea...

my dear bff,

vin!~ ;;)

with love,
kitty-kitty

2 august 2010 la 20:36

Trimiteți un comentariu

Postare mai nouă » « Postare mai veche Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

About Me

Fotografia mea
Florentina
Vreau sa aud batalile aripilor unui fluture, sa privesc o stea in ochi, sa prind oceanul intr-un pahar.
Vizualizați profilul meu complet

Mă interesează

  • sex de cuvinte
    Acum 9 ani
  • Garfield
    10 Tempat Terbaik Berbulan Madu di Indonesia
    Acum 9 ani
  • futilităţi
    30 de lei bine cheltuiți
    Acum 10 ani
  • Pe aripile fluturelui

Blog Archive

  • ►  2014 (5)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2013 (9)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (2)
    • ►  mai (1)
  • ►  2012 (3)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2011 (21)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (5)
    • ►  februarie (3)
    • ►  ianuarie (2)
  • ▼  2010 (21)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (1)
    • ▼  august (2)
      • 4 lucruri ;;)
      • Scrisorică ;;)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (7)
 
Copyright © ☆ Florentina ☆. All rights reserved.
Blogger templates created by Templates Block
Wordpress theme by Uno Design Studio