Cum mă vezi, cum te percep. Te simt.
Cum îţi zâmbesc, cum râzi.
Cum mă săruţi, cum te îmbrăţişez.
Cum plâng, cum râzi.
Cum stau, cum alergi
Cum te vreau, cum mă ai.
Cum adie vântul
Cum îţi place să stai în ploaie...
Cum te enervez, cum mă calmezi
Cum strig la tine, cum te agiţi
Cum tremuri, cum mă atingi
Cum zâmbesc, cum trăieşti.
Cum vorbim
Cum îmi prind părul
Ce frumos miroase pielea mea după ce stă la pieptul tău.
Ce-mi place să te oftic
Ce-ţi place că sunt calmă.
Ce-ţi place să mă asculţi
Să-ţi citesc în ochi iubirea
Cum mă ascund de tine
Cum ne rănim şi cum mă superi
Cum ne împăcăm.
Cum plâng când nu mă vezi.
Ce te superi când ştii că plâng.
Ce emoţii, câte sentimente. Cum curg în noi
Ce agitaţie şi ce linişte.
Cum gândesc, ce vorbeşti şi ce faci.
Cum te aud, ce nu auzi.
Ce frumos eşti, ce ciudată sunt.
Cum plecăm, cum ne regăsim...
Cum mă pierzi.
Cum alergi după mine.
Ce luminează luna şi-ţi scânteiază ochii.
Am ciocolată în privire.
Te aud venind, şi ce încet mai vii!!
Parcă pleci.
mă vezi cum stau, nici nu te aştept.
Nici nu te vreau pierdut.
Ce presiune, ce răcoare e în mine.
Cât de fierbinte cuget.
Sărutul nu doare, nici locul lui, dar amintirea ustură. Ucide. Ar trebui să ne atingă sufletul doar cei cu care rămânem pe veci. Pentru că primind şi dăruind pupici, avem cicatrici. Zgârieturi pe suflet. Şi vânătăile astea sunt grele. Şi nu le vindecă nimeni, nici nu le vede lumea, le ştim doar noi. Le gustăm doar noi, le iubim doar noi. Ne plac noua şi le dispreţuim.
Şi toate astea cu douăzeci şi unu de grame.
2 comentarii:
Le vindecă vremea.
:) sigur ca da.
Trimiteți un comentariu