Scrie-mi mie din suflet. Numai mie, numai pentru mine. Scrie-mi mie tot ceea ce vrei să spui când eşti fericit, supărat, confuz, sceptic. Scrie-mi mie din suflet toate gândurile tale, bune sau rele, pline de speranţă sau de ură.
Nu-mi cere scuze, n-am să le accept. Voi trece peste toate, în timp. Nu voi uita, dar îmi vei fi la fel de drag şi mâine. Scrie-mi mie din suflet, vreau doar să ştiu de ce, de ce aşa, de ce atunci, de ce ? Şi dacă totul a fost o glumă, de ce a fost pe seama mea? De ce tu? De ce eu? De ce ea?
La întâmplare-mi pică stingheră o lacrimă. Se prelinge pe obraz şi-i simt gustul sărat. Vreau să plâng mult, deşi plâng pentru orgoliul meu. Îl curăţ de minciuna ta. Jocul unui copil în mâinile unui adult. Speranţa că a fost un vis, unul mai rău ca orice coşmar de până acum, persită în conştiinţa mea. O dată ce-mi şterg ultima lacrimă se va termina, iar tu-mi vei strânge mâna şi mă voi trezi: "Bună dimineaţa! Dormi de două luni..."
Profund dezamăgită ? Nu tocmai. Ştiam că se va întâmpla, dar vreau să neg, nu am puterea să recunosc realitatea. Şi totuşi, ea-mi spune crudul adevăr cu fiecare gând. Alungă-mi tu suferinţa.
Scrie-mi din suflet numai mie tot ce te apasă. Scrie-mi din suflet şi nu uita să mă trezeşti.
Scrie-mi din sufletul tău să ajungă direct în inima mea.
Scrie-mi din suflet!
UPDATE: Mulţumesc Gia Magia pentru inspiraţie:*.
3 comentarii:
superb :X
m-ai cam supărat azi, dar m-ai atins cu textul :D
Reality zone!
Trimiteți un comentariu