Un ocean de dragoste

Nicholas îi aranjă o şuviţă rebelă după frunte. Irene îl privi leneş şi-i zâmbi delicat.

   - Nicholas ?

   - Da draga mea ?

   - Unde suntem ?

   - În Rai iubito!

   - E frumos în Rai! E linişte. Cum am ajuns aici ?

Bărbatul o luă de mână şi îi arătă oceanul. În larg se vedeau două bărci rătăcite. Irene era fericită şi-l ciupi de obraz : 

   - Prinde-mă! şi o luă la fugă tot mai adânc în jungla amazoniană. 

Nicholas o pierdu din priviri în momentul următor. Câtă verdeaţă şi nici urmă de rochia roşie a fetei. După câţiva paşi  descoperi haina agăţată de o liană. Într-un luminiş Irene se scălda în apa ce curgea limpede de la o cascadă. 

   - Ţi-am găsit rochia...

   - Asta pentru că eu am dezbrăcat-o, prostuţule. Vino lângă mine!

   - Dar îmi voi tulbura priveliştea...

   - Dar mă vei face fericită. 

Nicholas se strecură uşor în apă. Trupul fierbinte al fetei îl atinse şi scoase un geamăt de plăcere. O apucă de mijloc şi o sărută pe gât. Mirosea ameţitor. O muşcă uşor de obraz şi fata ieşi repede din apă.

   - Mă superi! îi strigă ea. Eşti obraznic şi mă doare. 

O privea, îi plăcea goliciunea ei. Era albă-rozie, o piele fină, fragedă. Veni după ea, o lua în braţe. Bronzul lui  peste corpul ei dădea un contrast frumos.

   - Pleacă! Vreau să mă îmbrac. 

Nicholas râse puternic, o privi şi o ajută să-şi încheie rochia. O luă de mână şi plecară  spre plajă. Au privit apusul şi s-au încălzit la un foc uriaş. 

   - Şi acum ce facem ? a întrebat Irene, jucându-se în părul cârlionţat al iubitul său. 

   - Nu ştiu. Privim stelele. Te ţin în braţe. 

   - Mă iubeşti. Sau cel puţin ne prefacem că e aşa... Ne rostogolim pe nisipul rece al nopţii, ne uităm la lună, ea ne dezmiardă cu razele sale şi pe urmă adormim. 

   - Da, dar nu oricum, ci fericiţi.

Irene se cuibări la pieptul lui. 

   - Mi-e frig. Iubeşte-mă!

   - Te iubesc!

   - Promiţi ?

   - Deloc, îţi demonstrez. 

   - Cum ?

   - Sunt cu tine, aici, la capătul lumii. Te apăr de întuneric şi te alint cu privirea. 

   - Mă minţi, cu vocea ta dulce şi buzele perfecte, îl tachină ea.

   - Dormi, deja delirezi.

Dimineaţa i-a suprins dormind. Irene s-a trezit prima. I-a suflat uşor peste pleoape. 

   - Neaţa! i-a spus Nicholas. De ce mă chinui ? 

   - Nu te chinui. Îmi place să fiu prima pe care o vezi. Să-mi spui mie " Bună dimineaţa!" . Hai la umbră că mi te arde soarele prea tare. 

Lângă un bananier fata îi pregătise un festin cu fructe. 

   - Unde ai găsit astea ?

   - Peste tot. Poftă bună!

   - Hei! Rochia ta s-a rupt!

   - Puţin, dar trebuia să mă urc prin copaci, altfel nu te mai priveam savurând fructele. 

   - Cât îmi eşti de dragă! 

   - Cât îţi sunt de dragă ?

   - Cea mai dragă.

   - Eşti un maaare mincinos, şi-l sărută fugar, după care se aruncă în valurile oceanului. 

Nicholas a rămas privind-o. Îi era cu adevărat cea mai dragă. Soarele se juca pe pielea ei, iar apa o răsfăţa. Irene: mică, firavă, dulce, frumoasă. Irene a lui Nicholas. Fugi băiete lângă ea până nu ţi-o fură vreun val! Dar până să se hotărască dacă va rămâne spectator sau va fi unul dintre personajele principale, Irene ieşi graţios din ocean scuturându-şi pletele. Nicholas o luă în braţe, îi sărută fiecare părticică a corpului. 

   - Nicholas, mă sufoci! Am să mor! 

   - Dar mori fericită!

Irene îl privi ironică:

   - Nici nu ştiu dacă sunt îndrăgostită de tine, sau doar de ideea de a fi îndrăgostită.

   - Ambele variante. 

Irene i-a zâmbit aşa cum ştia numai ea, frumos, dulce. S-au aşezat pe nisip şi au rămas aşa toată ziua. Astfel trecea timpul în micul lor paradis. Şi-au construit chiar şi o căsuţă, locul lor, numai al lor. Dar într-o zi, pe corpul lor au început să apară semne, vânătai, zgârieturi. 

   - Nicholas, ce ni se întâmplă ? îl întrebă Irene plângând.

   - Poate ne-am îmbolnăvit. O să treacă.

Trupurile lor arătau din ce în ce mai rău. Se transformau în nisip parcă. Nicholas o lua în braţe şi sub clar de lună întrară în ocean. Apa le vindecă toate rănile. Erau vii din nou. Ţărmul era însă foarte departe. Se mirau când ajunseseră atât de departe în larg. Valurile le făceau foarte bine. Respirau apa. Erau una cu ea. S-au topit într-un sărut în ocean. 

Două bărci pluteau aiurea printre valuri...