Nu ştiu. Pur şi simplu nu ştiu

Scrie,  scrie cum îţi zic eu, scrie. Scrie pentru tine, pentru mine, pentru noi.  Iar ochii mei căprui îţi vor citi cu nesaţ fiecare cuvânt. 

De ce spune lumea că ne trebuie talent pentru a scrie ? Eu nu deţin aşa ceva, am doar idei, pe care le aşez frumos pe hârtie. De unde-mi vin ? Păi cum de unde ? Dintr-un dor nespus de a-ţi da ţie un zâmbet, de a-ţi strânge mâna în tăcere şi de a-ţi fura o privire. Nu, nu mă pricep la vorbe. Cuvintele din capul meu dansează pe foaie, iar când citesc mă-ntreb şi eu: "Din ce amintire a copilăriei am desprins acest lucru? " Sau poate e din viitor. 

Am câţiva fluturi în stomac. Vreau să-i învăţ să zboare organizat, dar oricât m-aş strădui nu vor să asculte. Sunt aşa încăpăţânaţi, şi mi-e milă de ei, pentru că într-o zi, de nervi, am să le frâng aripile. Şi atunci vor fi trişti, vor muri, şi mai presus de toate se vor simţi vinovaţi pentru că nu au vrut niciodată să-mi asculte simplul ordin : " Încolonaţi-vă şi valea! La mine nu e casă bună pentru voi!  Mie mi-e frică să-ncerc să vă suport aşa zburdalnici, iar cum el nu-mi dă niciun ajutor..." 

Nu-mi place să recunosc că nu am curaj, pentru că aşa aş fi slabă; dar stai, nu e cel mai curajos cel ce-şi recunoaşte slăbiciunea ? 

Tu ce ai să-mi spui ? Spune-mi orice, chiar dacă nu ai înteles nimic din ce am zis eu. 

P.S: I-am ucis! Sărăcuţii...

De ce ai scris asta, Flori ?  

Nu ştiu!