Mihai este curios să afle cât mai multe despre Adela. Adela este indiferentă, dar îi place zâmbetul lui ştrengar .
Adela îşi flurură pletele roşcate pe spate şi se aşează comod în timp ce Mihai îi povesteşte despre el. Adela ascultă, ascultă, iar într-un final dă semne de plictiseală. Nu, nu din cauza poveştii lui Mihai, ci pentru că nu este interesată de viaţa unui străin. De ce a venit aici ? Una din întrebările la care reflectează Adela cu ochii la ceaşca de cafea pe jumătate goală. Mihai se apleacă peste masă şi o sărută pe Adela. Adela este surprinsă de gestul lui, se ridică furioasă şi pleacă. În graba ei îşi uită telefonul mobil. Mihai aleargă după ea, dar nu o mai găseşte, probabil fata a luat un taxi.
Mihai pleacă spre casă. Odată ajuns deschide televizorul, se aşează confortabil pe canapea şi aţipeşte. Este trezit de un ringtone necunoscut şi realizează că este telefonul Adelei abia după ce răspunde : "Ade, nu uita de petrecerea din seara asta, din club DIVA. hai te-am pupat, ne vedem diseară." Mihai nici nu a apucat să răspundă, căci cea care a sunat a şi închis. Este surprins, dar în acelaşi timp se pregăteşte de petrecere.
Seara Mihai şi Adela s-au reîntâlnit. Adela e uimită, iar Mihai îi zâmbeşte ştrengar din nou. Se îndreaptă către ea. Adela îşi stăpâneşte nervozitatea şi-i zâmbeşte ironic.
- Poftim, ţi-ai uitat telefonul pe masă la cafenea. A..şi să nu uit: ai buzele moi şi dulci, i-a spus Mihai Adelei şi a plecat de la petrecere.
În urma lui fata a rămas stupefiată rostind mecanic : "Mă numesc Adela."
6 comentarii:
iii :)) ce i-a făcut-o
ce e, ma, cu numele astea urate? :D
de ce urate ma? ca nu iti plac tie ? :))
pai da :D mie imi plac doar ilinca si paul :D mbine, si inca cateva.
ilinca:)) mie nu`mi place :D si paul:-? asa si asa :P
oaii. mie'mi place ilinca. singurul nume de fata care imi place. inafara de andreea. si la baieti imi plac alea scurte, gen: paul, emil, radu, matei. hmm. si: rares, damian, george si mihnea. si gata :))
Trimiteți un comentariu