Scrisoare pentru cititor

Tu, cititorule, te-ai gândit vreodată să scrii ceva ?Un rând pentru un prieten drag, dacă nu cumva un roman despre tinereţea ta ?Ar fi amuzant, incitant, chiar şocant să revezi cu ochii minţii acele momente pline de mister, necunoscut, iubire...mai ales iubire. Sau îi poţi spune amăgire, frică, inocenţă, neînţeles. 
Să-ţi spun o poveste: 
                O cameră simplă, luminoasă.Un birou lângă fereastră.Un plic şi o hârtie parfumată. Lângă o ceaşcă de cafea e un crin alb, pur, zâmbitor. O privire verde, crudă, citeşte cu nepăsare ultimul rând dintr-o scrisoare de dragoste: „Sper să-mi răspunzi la chemarea de a-mi fi stăpâna inimii, oficial. Umil, cel ce te iubeşte.” Plictisitor... O enervează insistenţa lui. Pare a fi un romantic incurabil. Ei nu-i place. Ea vrea un motociclist, un aventurier cu care să străbată lumea în lung şi-n lat pe două roţi, cu rezervorul plin de adrenalină. Ciudat cum poţi găsi într-o singură fiinţă atâta nelinişte, poftă de necunoscut, împletită cu o gingăşie puerilă. Dacă o întâlneşti pe stradă, zici că eşti în rai: bucle mari i se revarsă peste umeri, buze pline, roşii ca mărul, ochii verzi, trupul împlinit, dar parcă tot de copil, conturat de mersul graţios ca al manechinelor pe catwalk. Cu toate acestea, micul heruvim e mai rău ca însăşi răutatea. Simpla sa prezenţă insuflă respect, nimeni neavând curajul să-i spună vreun cuvânt fără a fi întrebat. Aparent liniştită, e un vulcan gata să erupă. Declanşează un cutremur dacă e nervoasă - ar crede unii - din cauza fiinţei sale inaccesibile. Dar nimeni nu ştie că, de fapt, afişează indiferenţă pentru a nu fi rănită. Pentru ea, a fi îndrăgostit, e o pierdere de timp. Nu minte că nu a făcut o pasiune pentru cineva, dar a fost doar ceva trecător. Săgeata lui Cupidon nu i-a ochit inima şi nici nu o va face. 
Îndrăgostitul nostru este o persoană normală, dar totuşi specială. Fata îl cunoaşte fizic, însă habar nu are de ceea ce este în inima lui. De-ar şti că-i bântuie gândurile chiar celui despre care are o părere nu prea bună, chiar genul de om de care nu s-ar îndrăgosti niciodată, şi-ar sinucide patima pentru libertatea de a călători cu motorul. A...am uitat să vă zic, tânărul amorez este „băiat de bani gata”, arogant, dar posesorul unei motociclete superbe. Însă, ea, nici nu se gândeşte la el, pentru că nu îl consideră în stare să scrie lucruri siropoase.
                  A doua zi, încă o scrisoare, cu acelaşi final dulce, dulce, căci de ar fi de mâncare, s-ar îmbolnăvi cu siguranţă: „Doamna mea cu ochii de smarald, nimfă desprinsă din Legendele Olimpului, calcă pe orgoliu şi vino mâine în parcul de lângă facultate. Nu pierzi nimic din frumuseţea-ţi arzătoare dacă vii să mă cunoşti. Al tău pe veci.” De data asta, ca şi prima data de altfel, a invitat-o să îl cunoască. Nu ştie la ce să se gândească. Hmm... ar putea face o plimbare după cursuri, doar aşa să vadă cine este. Dar dacă cineva îi joacă o festă ? Dacă toată şarada asta cu bilete de amor nu e decât o glumă ? Dacă cineva vrea să vadă ce e dincolo de armura ce-i acoperă existenţa la suprafaţă ? Of...Îndoiala care mereu se naşte înăuntrul ei. Va risca, şi în caz de nu va fi „Romeo” pe acolo, nu se va face de râs, căci o va suna pe M. să-i ţină companie. Alibiul perfect dacă se întâmplă să fie prada unei înscenări. 
               Curiozotatea o stăpâneşte de când cu decizia de a merge la întâlnire până când ajunge în apropierea locului cu pricina. Inima îi bate cu putere. Vrea să creadă că este de la faptul că a mers repede pentru a fi punctuală, dar în adâncul sufletului ştie că e emoţionată şi nerăbdătoare să afle cui i-a furat inima. 
               A ajuns. Priveşte cu ochii mari în jur. Oroare. Nu este nimeni. Parcul e pustiu. De nervi, sau de tristeţe o lacrimă fierbinte i se prelinge pe obrazul rece. Tot ce vrea este să nu o fi observat nimeni. Un sunet de motor îi atrage atenţia. A... chiar ultima persoană pe care voia să o vadă acum. Este el, de care tânăra nu se simte deloc atrasă. De ce o priveşte aşa ? Dacă el a pus la cale păcăleala asta ? Deja e mai nervoasă ca niciodată. Jalnic. Pentru vârsta lui e cam târziu să apeleze la astfel de josnicii pentru a se amuza. Îl va înfrunta. Va auzi ce trebuia să ştie de mult timp. Cu ea nu e de joacă. De ce o sfidează cu neruşinare? Are o plăcere sadică de a se distra pe seama ei? Merge cu paşi hotărâţi spre el. El o priveşte nedumerit. Porneşte înspre ea. Ajung faţă în faţă. Respiraţia amândurora ia o pauză de o milisecundă, timp în care privirile li se încrucişează: a ei este tăioasă, rece parcă ar vrea să-l ucidă; a lui este speriată, confuză. Nu se aştepta din partea ei. O cunoaşte, ştie că e dificilă, dar acest fapt e mult prea mult. Trece timp până să îşi poată vorbi. De la depărtare ar fi luaţi drept doi îndrăgostiţi ce au fost despărţiţi ani de zile, iar acum, când se revăd se hrănesc cu imaginea preferată, sorbind cu nesaţ sufletul pereche. Izbucnesc în acelaşi timp. O ploaie de cuvinte frumoase din partea băiatului pe care le aude doar el, pentru că ea este ocupată să-i aducă reproşuri. Fata nu conteneşte cu imputările. Nimic din ce spune el nu o face să tacă. Gata! Aşa nu vor ajunge nincăieri. Va lua iniţiativă. O ia pe neaşteptate în braţe şi o sărută puternic. Apoi tăcerea se aşază între ei. Din nou. El o prinde de mână şi o conduce la motocicletă. 
                - Urcă, îi arată vehiculul său. 
                - Şi dacă nu am plăcerea? Mă vei obliga ? 
                - Dacă e nevoie, chiar şi supărat am s-o fac şi pe asta. 
               Dându-şi ochii peste cap, îl ascultă. Pornesc cu viteză. Nu ştia că ceea ce îşi dorea cel mai mult poate fi atât de frumos. Senzaţia ce îi inundă sufletul o face să uite de supărarea ce o stăpânea în urmă cu câteva minute. Îl strânge în braţe ca să nu cadă şi, ciudat, căldura trupului lui se revarsă în ea şi ar putea spune că e fericită cu el. Acesta din urmă zâmbeşte în colţul gurii. Este la rândul său împlinit. Este cu femeia pe care o iubeşte. 
               De atunci relaţia lor s-a schimbat. E caldă, pură. Sunt o pereche fantastică. Parcă ar fi făcuţi unul pentru celălalt. Sunt frumoşi împreună. Între ei creşte un sentiment sănatos, pe care îl fumează zi de zi, dar care rămâne inepuizabil. 
              Nimeni nu se îndoieşte că vor fi împreună pentru totdeauna. Nici chiar ea. Nu lasă sămânţa îndoielii să încolţească între ei. Nu e un mediu fertil pentru aceasta. Florile fericirii sunt peste tot, nu lasă loc pentru buruieni. 
              Zilele trec ca ploile de vară. Întâlnirile lor răcoresc fierbinţeala ce nu le lasă gândurile în pace când nu sunt unul lângă celălalt. Ieşirile la marginea oraşului, în serile de primăvară, sunt mană cerască.
             Rochia ei albă, din mătase, îi desparte trupul de cel pe care îl iubeşte. Şi-au tatuat pe inimă un singur cuvânt:”NOI” . 
Povestea e de vis. Însă în orice pădure există şi uscături. Ceartă între îngeri? Din păcate, da...Cauza ? Felul lui inconsecvent uneori, firea ei mult prea cerebrală ? Şi una şi cealaltă ? Poate...
             Într-o zi cu soare, dar cu tunete în mintea lor, când s-au întâlnit, spunându-şi numai „Bună!”, au surprins cerul iar vântul a încetat să mai bată. Unde era îmbrăţişarea-i dulce de fecioară? Dar sărutul lui capricios ? Au amnezie? Am un singur răspuns în gând, pe care mi-e şi frică să-l rostesc: „S-au despărţit ?!” Oare ce a intervenit între ei ? Nu-şi mai suportă prezenţa unul altuia ? Ciudat! Cine s-ar fi gîndit la aşa ceva ? 
            Ea iese de la cursuri şi merge leneş prin ploaie. El o urmăreşte de departe, se urcă pe cei 320 de CP ai săi . O ajunge din urmă. Opreşte. Fata se urcă cu uşurinţă de parcă nu i-ar acoperi trupul o rochiţă strâmtă, clasică şi sobră, ci un pantalon sport, comod. 
Poposesc într-o cafenea. Servesc câte un cappuccino. El îşi aprinde o ţigară. Ea i-o stinge nervoasă. Rămân tăcuţi. Cer nota şi îşi urmează drumul prin lacrimile cerului, ţinându-se de mână. Ajung la locul lor secret. Îşi zdrobesc buzele crispate cu o sărutare fierbinte. Îl îmbrăţişează şi rămân melancolici până a doua zi de dimineaţă, când sunt treziţi de razele soarelui. 

            La scurt timp după aceea zi, lângă un mormânt proaspăt e un tânăr palid, altădată numai zâmbet. Lasă un crin alb pe tombă şi un răvaş: „Încă te iubesc, aşteaptă-mă numai pe mine. Al tău prea întristat pe maladia ce mi te-a furat. ”.

Viaţa acestor tineri a fost crudă, i-a despărţit fără să se gândească la sentimentele lor. O poveste fără happy-end. De aceea te sfătuiesc cititorule, adună frumosul în viaţa ta, bucură-te de fiecare clipă şi ceea ce este mai important, înscrieţi pe ceva fiecare moment al vieţii. Poate te vei bucura când vei trece cu privirea peste ceea ce ai făcut, ce ai simţit, iar astfel tristeţea nu te va doborî, vei trece mai uşor peste momentele neplăcute.

  Salutări!  
                                                                                                                                   Cineva

P.S. : Special pentru Kitty Kitty .