luni, 5 aprilie 2010
N-are nume
Ce confuzie, mirosul tău de vanilie e impregnat în părul meu ciocolatiu. Încă îţi mai simt paşii leneşi pe culoar. Şi buza mea are gustul tău. Inhalez răspunsurile tale fără răsuflare.Te-ai gândit să-mi scrii poezii? Degeaba.Eu nu ştiu a le citi, doar ştii că nu pricep din versuri. Nici ghicitori,cu lucruri din astea mă omori.Mă pierd, tremur şi plâng râzând.Comic nu ? Strâng în braţe umbra ta catifelată, toată, toată…O rază îndrăzneşte sa-mi tulbure gândurile despre tine.Nu-i permit, dar insită.O las, nu-mi face niciun rău, cred. Arunc biletul tău pe geam.Nu-l vreau. Ce să fac cu minciuni ? O dată cu el curg năvalnice lacrimi dulci-amărui.Să mă destăinui ? N-am cui. Din colecţia de zâmbete nu mai am nimic.E praf , în inima şi-n jurul meu. Ai ars tot. Din scrum se ridică biruitor un crin.Îmi sfidează privirile cu un curaj vulgar pentru înfăţişarea-i candidă. Rup o petală, două, şi nici măcar nu sunt nervoasă.Aerul din camera mea nu mai are oxigen, e ticsit de parfumul tău ce-mi acelerează bătăile inimii. Privirea ta verde, misterioasă, în spatele căreia nu am ştiut niciodată ce e cu adevărat, am uitat-o într-o ceaşcă goală de cafea. Dar gându-mi e, ca de fiecare dată la ea. Îmi plăcea să ma ţii de mână, o lună…
Am plumb pe peloape. Mi-e greu să mă mişc. Cearşaful meu alb mă ia grijuliu în braţe şi luna-mi şopteşte :Noapte bună , acum că tu ai plecat. Şi-mi este dor de simpla ta prezenţă. Nu te întoarce…nu prea târziu. Lasă-mă puţin să sufăr, vino exact cum ai plecat, şi ca o adiere cruţă-mi durerea, căci tu n-ai nume ca să te pot striga, eşti doar în mintea mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
imi place ;;)
si numele e asa pt ca te-am convins eu sa-l lasi pe asta
multumesc multumesc ;;)
am blog :)) îmi permit :X știi că îmi place cum scrii, nu?
DA:))
Trimiteți un comentariu