Știi cum e să te sufoce aerul din plămâni ? Că parcă respirând te umpli de cianură. Vreau să simți când mi-e dor de tine. Să te furnice prin fiecare sinapsă. Să ai o pierdere de memorie de fiecare dată când mă gândesc la tine. Închid pleoapele ușor și neuronii meu au o singură conexiune: numele tău.
Tu știi cât de greu e, în lumea asta care pare a naibii de mare și sofisticată, să găsești pe cineva lângă care să n-ai emoții să fii tu ? Să n-ai nicio frică, decât că pot clipi mai mult de o microsecundă, că nu-mi sincronizez cu tine reflexul ăsta și pierd jumatate din timp fără să-ți văd ochii ? Că vreau să scriu mult și am multe idei pe parcursul zilei, până în momentul când încep concret să desenez pe tastatură ? Că mulți știu despre ce e vorba dar nu simt ce trebuie să simtă.
