skip to main | skip to sidebar

☆ Florentina ☆

miercuri, 9 iulie 2014

Dragul meu,

Soarele tocmai a apus, iar gândul meu este tot la tine. Privesc păsările cum pleacă şi îmi aduc aminte de ultima îmbrăţişare .
Timpul parcă nu mai trece. Îmi joacă feste, nu-i convine că m-am îndrăgostit de tine. Mi-este dor şi abia aştept să te văd, să mă priveşti cum nu mă priveşte nimeni în jur. Vântul e mai rece şi-mi lipseşti cu fiecare răsuflare.
Nu reuşesc să duc la capăt nicio treabă. Sunt cu capul în nori, ca o nebună... Dragostea din lumea toată e în inima mea, şi poza ta o primeşte până vii. O privesc şi te simt lângă mine când închid ochii.
Ce mai faci ?Sper că eşti bine, sănătos. Ai grijă de tine, căci altfel n-aş şti ce să fac. Lumea mea s-ar prăbuşi dacă ţi s-ar întâmpla vreun rău. N-am teamă când mă ţii de mână, şi aştept cu nerăbdare să vii. Oh... de-ar fi să vii cât mai curând, să te sărut.  Să fim doar noi, eu cu tine, amândoi... doar câteva şoapte să ne despartă. Să-mi aduci liniştea. să am vocea ta caldă care-mi străpunge fiecare capilar. Să mă trezeşti la realitate, să mă simt vie.
Să-mi scrii, să-mi scrii negreşit. Orice. Tot ce-ţi vine în minte. Vreau să ştiu ce faci, ştii că-mi place să ştiu ce faci...
                                                                                                      Cu mult dor,
                                                                                                        a ta iubită
Publicat de Florentina la 18:56 0 comentarii
Postări mai noi » « Postări mai vechi Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postări (Atom)

About Me

Fotografia mea
Florentina
Vreau sa aud batalile aripilor unui fluture, sa privesc o stea in ochi, sa prind oceanul intr-un pahar.
Vizualizați profilul meu complet

Mă interesează

  • sex de cuvinte
    Acum 9 ani
  • Garfield
    10 Tempat Terbaik Berbulan Madu di Indonesia
    Acum 9 ani
  • futilităţi
    30 de lei bine cheltuiți
    Acum 10 ani
  • Pe aripile fluturelui

Blog Archive

  • ▼  2014 (5)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ▼  iulie (1)
      • Dragul meu,
    • ►  iunie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2013 (9)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (2)
    • ►  mai (1)
  • ►  2012 (3)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2011 (21)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (5)
    • ►  februarie (3)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2010 (21)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (2)
    • ►  aprilie (7)
 
Copyright © ☆ Florentina ☆. All rights reserved.
Blogger templates created by Templates Block
Wordpress theme by Uno Design Studio