Tot ce eu nu ştiu să spun

Tremuram și râdeam ca un copil când îi vedeam chipul. Pentru el eram  un măr roșu, copt de două zile, gata-gata să fie cules. Prins în palmele puternice, ridicat în lumina soarelui, privit pe toate părțile. Răsucit, adulmecând aroma, neîndrăznind să muște. Gâdilându-i papilele gustative doar cu văzul. Mi-arcuia spatele orice privire a lui. I-as fi scris in suflet cu stropi de gand. Dar nu a stat. S-a aplecat usor peste corpul meu, mi-a atins fata cu rasuflarea-i calda, a zambit vulgar si inocent in acelasi timp, s-a ridicat grabit. Nu l-am speriat, ca am stat nemiscata, impietrita la atingerea lui. Ceva l-a oprit din a mă privi. M-am înroşit, m-am îngălbenit, m-am înroşit din nou, şi am încercat să-mi liniştesc reacţiile. Senzaţii vechi, dar intensificate de aroma bărbătească, care-mi face inima să bată cu puterea gândului.
Iubitule, între mine și tine e doar o mare de cuvinte, cu fapte doar gândite. Privite, pipăite, neîmplinite.
Dacă aş fi primit un bănuţ de fiecare dată când mi s-a spus: "Vorbeşte-i"... aş fi avut ceva bănuţi, cu care mi-aş fi luat multă îngheţată.
Forma inimii tale nu e făcută după forma inimii mele. Aş încrie-o într-un cerc, aş pune-o într-o cutie, dar nu se potriveşte. Inima se pliază doar pe altă inimă....
Ţi-aş fi stins ţigara doar să te mai sărut o dată.
Iubitule, ţie ţi-aş fi gătit cele mai bune prăjituri, pe care le-ai gustat deja.