Draga mea

Să trăiești cu numele!!Sau cum mi s-a spus mai demult:" Să ne trăiești tu, lasă numele! "

E ziua ta și vreau să fii fericită, să zâmbești pentru că e ziua ta, să uiți de problemele pe care le ai.

Să mă ierți pentru toate lucrurile urâte pe care ți le-am făcut sau pe care ți le-am zis. Să te detașezi de orice îți aduce tristețea în suflet. Să fii sănătoasă, iubită și să ți se îndeplinească toate dorințele. Da, sună ca un clișeu, dar tu știi prea bine că eu nu spun lucrurile astea ca să fie spuse.

Nu-ți mai face atâtea griji pentru lucrurile materiale, totul se va aranja într-o zi, o să ai tot ce crezi tu că îți lipsește acum. Bucură-te că ești înconjurată de oameni care te iubesc și te prețuiesc.

Mihaela, te iubesc mult muuult muuult și cu toate că spun muulte prostii, nu-mi place când ești tristă. Zâmbește din toata inima, cu toți dinții! Să trăiești cu numele!(și să-mi dai tort, mulțumesc.)

P.S. Să trăiți cu numele toți cei care purtați numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.

Să trăiești cu numele Gabriel!

Să trăiești cu numele Mihaela P !

Eu sunt cu o zi înainte:D.

A

Ele-mi vorbesc despre tine de parcă te-ar cunoaşte toate...

Te-njură, te scuipă, te vorbesc de rău.

Eu le ascult, zâmbesc şi-mi pare rău.

Eu recunosc, nu te cunosc prea bine, dar ce cunosc îmi place şi-mi displace în acelaşi timp la tine.

De ce sunt ele-atât de rele? Ce le-ai făcut de te hulesc?

Le-ai dat şi lor ce mi-ai dat şi mie şi-n loc de mulţumire ele te urăsc. Sau le-ai dat mai puţin? Oricum femeile nu se mulţumesc niciodată, nu-ţi fă probleme, în viaţa asta toată te vor uita. De tot.

Cum, nu mă crezi? Nu... nu-ţi promit. Am să le zic că de fapt eşti un om bun, un vânător excepţional. Nu-mi mulţumi, nu voi fi mulţumită de mulţumirea ta. Ah... nu, nu mă uita!Nu, nu mă mai săruta.

Iubire, nu mi-ai dat buzz...

Îmi place

Îmi plac băieţii care poartă ceas. Şi nu, nu fac nicio aluzie. Îmi plac mie. Nu pentru că ar sugera faptul că sunt punctuali, nu sunt convinsă de asta, ci pentru că pur si simplu îmi plac mie. Îmi plac băieţii care fac gropiţe în obraji atunci când zâmbesc, sau când vorbesc. Din nou, nu fac nicio aluzie. Sunt drăgălaşi. Îmi plac şi fetele care fac gropiţe, dar sunt geloasă pe ele. Vreau şi eu să am nişte gropiţe dulci, să se indrăgostească lumea de ele. Îmi plac persoanele cu tenul ciocolatiu. Au ceva exotic care mă atrage. Ador persoanele cu un zâmbet uriaş şi strălucitor.

Nu sunt o fană a fumătorilor, dar cunosc pe cineva care face nişte cerculeţe superbe.

Îmi plac crinii. Iubesc crinii. Ador crinii. Vreau un buchet imens de crini...

Îmi plac lucrurile simple. Îmi place de mine. Îmi place de tine. Îmi plac multe lucruri. Îmi place să am fluturaşi în stomac. Îmi place să fiu neliniştită, pentru că după furtună iese soarele. Îmi place ciocolata şi îngheţata de vanilie. Îmi plac dulciurile în general. Acum mi-e poftă de o prăjitură. Nu vă spun cum se numeşte că trageţi concluzii greşite. Îmi place să scriu şi scriu.

Vouă ce vă place?

Câteodată

Câteodată mi-e grozav de silă de tine. Câteodată uit că te cunosc, sau vreau să uit că te cunosc. Câteodată iau în calcul ce spun ceilalţi şi simt aşa o uşurare, o detaşare faţă de tine. Câteodată nici nu vreau să mai aud de tine. Câteodată mă interesez de persoana ta. Câteodată mi-e dor de tine. Şi mă întreb de ce? Ce ai făcut tu de ţi-am dat voie în inima mea? Cu ce eşti tu mai presus decât altul? Câteodată mă gândesc că dacă nu ai fi fost tu ar fi fost altcineva şi tot mi-ar fi frânt inima. Dar numai câteodată simt aşa... În rest CRED că numai tu poţi să faci asta. Numai tu! Câteodată sunt de părere că singura vinovată sunt eu. Dar asta numai câteodată, căci altădată vinovat nu e nimeni, sau doar tu. Tu, suflet drag mie. Câteodată vreau să ţi se întample ceva rău, dar tot timpul vreau să fii bine. Să fii cu zâmbetul pe buze sau să surâzi când îţi aminteşti de mine, dacă îţi aminteşti. Măcar câteodată să ajung prin gândurile tale. Câteodată şi prin vise... Câteodată şi prin vorbe, chiar dacă nu întotdeauna sunt bune.

Câteodată să ne zâmbim reciproc şi să tăcem. Câteodată să nu crezi tot ce citeşti. Câteodată nu vorbesc serios. Numai câteodată...

Apă de ploaie

Cum este să-i simţi atingerea ? Hmm.. Ca o ploaie de vară!Iiihh... aşa uuuud?! Nu, aşa înviorător. 

Cum e să-i duci dorul ? Ca o zi la plajă. Aşa relaxant? Nu, aşa fierbinte, dar atât de plăcut. 

Cum este să-l vezi, dar să nu-i vorbeşti? Ca şi cum ai sta într-o cameră albă. Aşa plictisitor ? Nu. Îmi schiţez pe pereţii minţii tot ce aş putea să-i spun.

Cum este să ştii că te-a uitat ? Ca o furtună. Aşa teribil ? Nu chiar, după furtună răsare soarele, întotdeauna!

Cum este să-i auzi glasul ? Mă cuprinde un val de adrenalină. 

Cum este el ? Este frumos ? Este el.

Cum eşti tu ? Eu sunt eu. Cum tu eşti tu.  

Cum sunteţi voi? Apă minerală.

Cum aşa? Aşa ca apa minerala din care au ieşit toate bulele de aer...apă de ploaie.

Leapşă de la Dorina, conform căreia trebuie să enumăr 10 melodii care mă binedispun. Scuze Dorina ca nu văzut că m-ai tagg-uit :D aşa se zice, nu ? Sper, dacă nu corectaţi-mă :D  

 1 Beyoncé feat. Jay-Z - Deja Vu 

 2 Cabron & Don Baxter - Femei 

 3 Animal X ft Corina - Ca la inceput

 4 Cristina feat. DJ Sava -  Story (Radio Version)

 5 Rupee - Tempted to Touch 

 6 Des'ree -  You gotta be

 7 Shania Twain - Don't Be Stupid

 8 DJ Project - Wherever you go

 9 Grasu XXL  feat. George Hora si Fely - Frumoasa si bestia 

10 Grasu XXL feat. Mario - Elegant  

Nu ştiu de ce mă binedispun, dar când le ascult, mă simt mai bine. Ar mai fi şi altele, dar astea mi-au venit acum în minte.  

Pentru că m-a rugat Doriina

1. Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures. ( nu trisati!!!)

2. Pick the 4th picture in that folder.

3. Explain the picture.

4. Tag 4 people to do the same!

Poza vorbeşte, nu mai este nevoie să o explic. Mulţumesc Dorina încă o dată. Nu ştiu care ar fi cele patru persoane:D . Cine vrea e poate să ia leapşa. 

Leapşăăăăă iar

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai:Florentina, am 18 ani. 

2.Ai porecle? Care?  

Nu am .

3. O melodie trista, una perfecta si 3 care iti plac muuult:

O melodie trista: Christina Aguilera - El Beso Del Final

 O melodie perfecta: Beyonce & Shakira - Beautiful Liar 

Trei care imi plac mult: Grasu XXL - Frumoasa si bestia  , Beyoncé feat. Jay-Z - Deja Vu si B Z N - Dance Dance .

4. Ai animal de casa? Care? Nu am. 


5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?  Domnişoara Gafă.

6. Primul citat care iti vine in minte. Nu trisa, fara Google! " Adevăratul curaj înseamnă să faci ceva fără martori, un lucru pe care alţii l-ar fi făcut în faţa lumii întregi. " François de la Rochefoucauld

7. Desenul animat preferat din copilarie.

Sailor Moon. Nu mă judecaţi. 

8. Iti place inghetata?

Oare ? Cui nu-i place? De vanilie. Mulţumesc. 

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul? 

Gabriella. Da cu doi de l. 

10. Zi-mi un banc! 

O fată l-a vizitat, în Nepal, pe DALAI LAMA şi i-a pus următoarea întrebare:
Mult Stimate Invăţător, vă rog explicaţi-mi :
- Dacă un bărbat se culcă cu mai multe femei, el este văzut ca un gigolo sau ca un fustangiu.
- Dar, dacă o femeie se culcă cu mai mulţi bărbaţi, ea este vazută ca o prostituată, sau ca o femeie uşoară.
- Nu este nedrept ?
Dalai Lama ascultă foarte atent şi dă ca răspuns această perlă de înţelepciune milenară:

"Iată fiica mea, gândeşte în următorul fel: dacă o cheie deschide mai multe lacăte, ea este o cheie specială, ceva optim de avut. In schimb, un lacăt care este deschis de mai multe chei diferite, … este ceva foarte prost de avut. 

Multumesc Dorina. 

Câte 3

3 culori preferate: roşu, verde, galben.

3 melodii preferate:

Pitbull ft. T-Pain - Hey Baby (Drop It To The Floor)

Enrique Iglesias  ft. Nicole Scherzinger - Heartbeat

The Pussycat Dolls ft. Snoop Dogg  - Buttons 

3 piese vestimentare preferate: blugi, tricou, geaca.

3 materii preferate: matematică, chimie, limba română.

3 băuturi preferate: apă, apă, apă. 

3 mâncăruri preferate: cartofi prăjiţi şi tot ce face mama.

3 deserturi preferate: îngheţată de vanilie, tort (făcut de mine), cremă de zahăr ars. 

3 calităţi: rea, încăpăţânată, curioasă(da, eu le consider calităţi).

3 defecte: 3 calităţi

3 persoane la care ţii cel mai mult (prieteni): Mihaela, Silvia, Liliana, Mădă, Cătălina, nu pot enumera numai trei:D sunt muult mai multe persoane la care ţin. 

3 persoane pe care le urasti: eu, tu şi restul lumii. 

3 obiecte la care nu ai putea renunţa: periuţa de dinţi, pasta de dinţi, deodorant. 

3 profesori pe care nu îi suporţi: îi suport pe toţi. 

3 profesori de gaşcă: :-?? toţi sunt de gaşcă în afara serviciului :D .

3 băieţi/ fete simpatici(e) de la tine din şcoală: tot liceul :)) 

3 ţări pe care ai vrea să le vizitezi: tot globul. 

3 dorinţe: nu se zic:D 

3 chestii cu care te lauzi: nu-mi vine nimic în minte acum.

3 lucruri pe care nu ai avut curaj sa le faci: nu am spus/făcut ce trebuia la timp.

3 lucruri pe care regreţi că le-ai făcut: regret în special că sunt aşa rea cu cei dragi...

3 lucruri pe care regreţi că nu le-ai făcut: nu am făcut ce trebuia la timp.

3 emoţii care descriu cel mai bine starea ta actuală: nervozitate şi atât. 

Mulţumesc Oana!:*

Victor's fairy tale

Part I 

O treaptă! Ce poate fi sus?

Am zis să urc. Un rând. Într-un text.

E greșit? Va fi? Rămâne de văzut, dar nu cred. Ceva adevărat tot e.

Poate nu tot de-acum, dar . _ . _ .

Deja am urcat treapta, pot coborî de vreau. Dar NU.

Un alb strălucitor îmi ia privirea, dar e singurul lucru ce se vede.

Parcă e ceva acolo sus. Altă treaptă? dar e departe. Cum voi ajunge??

Poate trebuie să am răbdare și să fac pașii pe rând. So be it!

Mă apropii dar nu pot realiza ce e. Totuși fac pasul.

Ce se întâmplă? Unde mă duc? Ce e asta?

E prea pufos să fie covorul magic! În plus, e alb. Incredibil de alb. Și nu are formă (cel puțin nu o văd eu).

Totuși e așa plăcut. Plutesc! E o aripă!, realizez brusc. Dar de unde? Așa ceva nu există, doar dacă nu cumva . . . TU ești de vina! NU! Nu am vrut să sune așa. Doar că singur nu aș fi avut cum.

O plajă. Apus. Culoare. Valuri. O urmă pe mal, dar două siluete /:). Un păr , blond și ondulat ce flutură în adierea vântului deși e lung, foarte lung. Alături [ :)) ] o creastă . . . Da, da. D-aia albastră, punk știi tu ce zic.

Dar un lucru e neclar. Blonda nu lasă urme, dar pașește.

Soarele a apus, iar o rază de lună apare. Rămâne singur, fără fată, dar își continuă deplasarea. Să fie doar o închipuire de-a mea? Nu stiu!

O ceață deasă acoperă totul până imaginea anterioară dispare.

Oricum, sunt purtat, plutind, dar nu știu unde.

TO BE CONTINUED . . .  

Part II

Galben! Cerculețe roșii! Contur albastru! E un fluture!

Violet! Linii străvezii și negre! Da! Alt fluture! Mai mulți! Roiuri!

Un disc vișiniu mai că mă lovește, norocul meu că am apucat să îl evit. Mă întorc și văd ceva impresionant! Acel Mare Danez, alb, cu urechile ascuțite parcă zboară în încercarea de a prinde discul, însă timpul se oprește în loc. Dar de unde discul?, și mă întorc.

Ce frumos! Doi ochi albaștri, plini de viață, pomeți roșiica merele și un zâmbet larg, părul blond închis ce cade peste umeri. Rochia albă, prinsă cu un cordon albastru și cu picioarele goale prin iarba verde. Probabil că ea lansase discul.

În spate, ceva mai departe, el privește cu ochi goi în zare.

Admiră? Contemplează? Visează?

Stropi mari cad din cerul ce deodată se întunecă, și nu rămâne decât un trup întins lung de care stropii mari se izbesc și sar în diferite direcții. Nu îl deranjează ploaia ci chiar pot vedea un zâmbet schițat în colțul gurii și rămâne așa până ce totul e acoperit de apă și . . . Simt umezeală! Aripa de sub mine se umezește si cad! Cad în gol, dar nu mi-e frică. Însă parcă nu mai ajung jos. Oare de ce?

O voce suavă mă strigă. Dar nu vreau să mai aud. Prea târziu,îmi zic in gând. Prefer să cad, să simt apa rece ce sper să-mi vindece rănile.

Am căzut jos, exact unde era „el”, dar nu suntem doi. Eram eu de la început.

P.S.:  Nu este creaţia mea. Aştept să vă daţi cu părerea. Nu fiţi prea duri, totuşi. 

Leapşăăăă

1. Când ai început sa scrii online?

Anul trecut. Am mai avut o tentativa acum trei ani. 

2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog ?

Fanii mei :)) . Glumesc, evident. Scriu de plăcere. 

3. Cum reactionezi la comentariile negative ?

Nu am primit până acum. Oricum sunt binevenite. Le consider constructive, dacă nu sunt jignitoare, atunci se schimbă totul. 

4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit ?

Avem  nişte ''supărări" prima şi prima oară când am scris. Apoi, mi s-a părut interesant.

5. Ce fel de link-uri tii in blogroll ?

Link-urile cu blog-urile care le citesc. 

6. Cum te-a schimbat pe tine blog-ul ?
NU m-a schimbat. 

7. Ce asteptari ai în viitor de la blog-ul tau ?

 Să aiba câţi mai mulţi vizitatori şi cât mai multe comentarii. 

8. Cât despre vizitatorii / cititorii acestui blog ?
Cele mai tari persoane. Bineînţeles! 

 Leapşa de la Oana. Mulţumesc. Poate să o ia cine vrea. 

Leapşă cu poze

Am primit o leapşă de la Oni (am voie să-ţi zic aşa ?). Mulţumesc. 
Iata cum stă treaba, trebuie să pun  câte o poză în loc de răspuns la întrebare!
So... 

1. Ce te face să-ţi lingi degetele?

2. Ce-ţi încântă ochii?

3. Ce-ţi place să atingi? 

4. Ce mirosuri te încântă?

Din suflet

Scrie-mi mie din suflet. Numai mie, numai pentru mine. Scrie-mi mie tot ceea ce vrei să spui când eşti fericit, supărat, confuz, sceptic. Scrie-mi mie din suflet toate gândurile tale, bune sau rele, pline de speranţă sau de ură. 

Nu-mi cere scuze, n-am să le accept. Voi trece peste toate, în timp. Nu voi uita, dar îmi vei fi la fel de drag şi mâine. Scrie-mi mie din suflet, vreau doar să ştiu de ce, de ce aşa, de ce atunci, de ce ? Şi dacă totul a fost o glumă, de ce a fost pe seama mea? De ce tu? De ce eu? De ce ea? 

La întâmplare-mi pică stingheră o lacrimă. Se prelinge pe obraz şi-i simt gustul sărat. Vreau să plâng mult, deşi plâng pentru orgoliul meu. Îl curăţ de minciuna ta. Jocul unui copil în mâinile unui adult. Speranţa că a fost un vis, unul mai rău ca orice coşmar de până acum, persită în conştiinţa mea. O dată ce-mi şterg ultima lacrimă se va termina, iar tu-mi vei strânge mâna şi mă voi trezi: "Bună dimineaţa! Dormi de două luni..."

Profund dezamăgită ? Nu tocmai. Ştiam că se va întâmpla, dar vreau să neg, nu am puterea să recunosc realitatea. Şi totuşi, ea-mi spune crudul adevăr cu fiecare gând. Alungă-mi tu suferinţa. 

Scrie-mi din suflet numai mie tot ce te apasă. Scrie-mi din suflet şi nu uita să mă trezeşti. 

Scrie-mi din sufletul tău să ajungă direct în inima mea. 

Scrie-mi din suflet! 

UPDATE: Mulţumesc Gia Magia pentru inspiraţie:*. 

O leapşă

O FLOARE: crin.
UN ANOTIMP: vara.
O LUNĂ:  iunie sau septembrie. 
O CULOARE: roşu sau verde. 
UN ANIMAL: câine.
O PIESĂ VESTIMENTARĂ: blugi.
UN FRUCT:  grapefruit.
O PIESĂ DE MOBILIER: pat.
O MELODIE:  The Pussycat Dolls - I don't need a man. 
UN VIDEOCLIP:  Enrique Iglesias ft. Nicole Scherzinger - Heartbeat .
UN OBIECT: un jurnal. 
UN INSTRUMENT MUZICAL: chitara.
O PERSOANĂ APROPIATĂ: Mihaela. 
UN COPAC:  salcâm. 
UN VERS: "Dar eu am gându-n stele"
UN ORAŞ: Timişoara. 
O PERSOANĂ PUBLICĂ:  Enrique Iglesias. 
UN FEL DE MÂNCARE: cartofi prăjiţi. 
O CARTE:  Venin - Colin Falconer.
UN SUPER-EROU:  Wonder Woman.
UN FENOMEN:  furtună.
O MAŞINĂ: none. 
O PARTE A CORPULUI: palma.
UN PERSONAJ DE FILM: Damon.
UN FILM:  Taken. 
UN LOC:  tot acolo. 
O CLĂDIRE: casa mea. 
O LEGUMĂ: castravete.
UN TELEFON: Sony Ericsson.
O BĂUTURĂ: apă :)) 
CEVA DULCE: crema de zahăr ars. 
UN OBIECT DE EXTERIOR:  - 
O MATERIE: -
UN SERIAL:  The Vampire Diaries
O PIESĂ DE TEATRU: "Îmblânzirea scorpiei"
UN NUME: Florentina.
UN GEST:  nebunesc. 
UN PARFUM:  de iasomie .
O ORĂ:  03.00 
UN AN: 1992 evident. 

Îngheţată ( metaforic vorbind )

Viaţa este plină de alegeri. Ştii şi tu cum e, foarte dificil să vrei două lucruri şi să fie nevoie să te mulţumeşti cu unul.  

" Îngheţată: vanilie sau ciocolată ? 

Păi ştii...mie-mi place vanilia, dar nu vreau să nu mănânc din cea cu ciocolată. Uite cum fac, cumpăr câte una din fiecare sortiment, le gust, şi o mănânc pe cea care-mi place mai mult în momentul ăla.

NU! Trebuie să alegi. Poate se întâmplă să n-ai suficienţi bani pentru două, deci trebuie să te rezumi la una. Ce alegi ? Vanilie sau ciocolată? 

Ăăă...vanilie învelită în ciocolată ? 

Nu avem. Şi uite aşa rămâi fără să mănânci îngheţată. Da-i o zi toridă şi te topeşti. Avem fistic. 

Da, da, da! Clar! Mor după fistic! 

Îngheţată cu fistic. Şi totuşi, vanilia şi ciocolata "urlă" să le alegi. 

Întind mâna după vanilie, mă răzgândesc: ciocolată! Nu! Amândouă ? 

Nu! Doar una! 

De ce?  Le vreau pe amândouă. 

Nu se poate. Vrei doar una. Care să fie ? Alege ciocolataaa...

Ba nu, vanilia! Ador  vanilia, mmm...îngheţată de vanilieeee...

Gândeşte-te la aroma aia de ciocolată...hai că ştiu că vei lua ciocolata. 

Taci tu! Nu-mi mai zice ce să fac. 

Dar asta e treaba mea, de asta mă numesc conştiinţă. Deci, te-ai hotărât ? "

    - Doriţi o îngheţată de fistic ?

    - Poftim ? Nu chiar...

    - Atunci vă rog să o lăsaţi la loc. 

"Nu mă gândeam eu la vanilie şi ciocolată ? De ce am în mână a treia opţiune ? 

Ha! Te-am prins. Când doi se ceartă, al treilea câştigă. 

Dar nu se ceartă nimeni, ce ai ? 

Ia fistic! Aşa cel puţin nu mai tânjeşti după vanilie dacă vei alege ciocolata, sau invers. 

Nu.

Eşti încăpătânată. Alege azi! "

   - Doresc patru îngheţate: fistic, căpşuni, ciocolată şi vanilie. Aleg altă dată, când mai cresc, acum e prea greu.  Nu mă pot decide. 

   - Îmi pare rău, nu aveţi suficienţi bani.

   - Şi mie. Daţi-mi doar una. De ciocolată să fie. Conţinutul de cacao mă va energiza, în acelaşi timp mă voi răcori şi voi fi fresh. ( Să începi o nouă confruntare cu tema: ce voi alege data viitoare ? O rochie albă sau una neagră ?  )  Nu dragă, mă aud spunând cu voce tare, voi alege cu siguranţă negrul, e clasic şi are stil. 

     Vânzătorul a rămas perplex.  I-am zâmbit frumos şi m-am bucurat de îngheţata mea cu ciocolată. Am mers acasă, m-am îmbrăcat cu rochiţa neagră, am ieşit în stradă şi m-am lăsat condusă de el prin adierea uşoară a vântului. 

     -  Doreşti îngheţată ? 

     - De ciocolată. Mulţumesc. 

     - Nu-ţi mai place vanilia ? 

     - Nu. Încerc ceva nou. O schimbare e mereu binevenită. 

"Ciocolată să fie...  

Conştiinţa mea este fericită de alegerea făcută? Sau suspină după momentele în care eram stăpânită de dileme ?

Dă-mi nişte ciocolată şi taci! "

Prima leapşă pe 2011

1. Care ar fi reacţia ta dacă te-ar înşela partenerul?

    "Bă tu eşti nebun ? "

2. Dacă ai un vis care ţi-ai dori să devină realitate, care ar fi acela?
    Să pot citi gândurile celor din jur.

3. Pe cine ai vrea să snopeşti în bătaie?
    Nimeni. Nu e frumos să fac aşa ceva. 

4. Ce ai face cu un miliard de dolari?
     Muuulte.   

5. Prietenul tău cel mai bun va rămâne întotdeauna prietenul tău cel mai bun?

    Să sperăm că da. 

6. Ai fost vreodată îndrăgostit de două persoane deodată?
    Guilty :D . Nu e moral, dar senzaţia e unică :>. Glumesc, evident. 

7. Cât ai aştepta pe cineva pe care iubeşti cu adevărat?
    Nu ştiu. 

8. Dacă ai câştiga la loto, ţi-ai da demisia de la slujbă?
    Nu. 

9. Cine e în topul celebrităţilor cu care, dacă ai avea ocazia, ai face blăstămăţii? 

    Ce fel de "blăstămăţii" ? 

10. Ce suge viaţa din tine?
       Gânduri. 

11. Cum te vezi peste zece ani?
      Singura clipă sigură e prezentul. Nu mă văd. 

12. Care e cea mai mare frică/fobie a ta?
       Eu, tu şi restul lumii. Mi-e frică de tot şi de nimic. 

13. Ce persoane crezi că sunt cele care ţi-au dat leapşa?
       Adica? 

14. Ai prefera să fii bogat şi singur sau căsătorit dar sărac?
      Căsătorită şi bogată. Asta cum sună ? 

15. Care e primul lucru pe care îl faci când te trezeşti?
       Închid alarma. 

16. Ai da totul într-o relaţie?
      Nu. 

17. Cariera ta este vitală pentru tine?
      Da, trebuie să am un rost în viaţă, nu? 

18. Ai ierta şi ai trece peste ceva, oricât de oribil ar fi acel lucru?
      Iert totul, nu uit nimic. 

19. Preferi să fii singur sau într-o relaţie?
      Ce fel de relaţie ? 

20. Trimite leapşa la 6 persoane: Cine vrea, leapşa e servită :D . 

        

P.S: Am "furat" leapşa de la Oni, mulţumesc. :* 

       

Gândurile lui Tudor

       "Doi ochi albaştri se holbează la mine, de parcă aş fi fost un model sau un star de cinema, iar ea cel mai înfocat fan al meu. Ea este ceea ce eu numesc frumos: ochii mari, de un albastru intens, umbriţi de gene lungi, dese şi arcuite. Ochii săi sunt încadraţi frumos de sprâncenele delicate, nasul mic, gura trandafirie, doi bujori în obraji şi un păr buclat, ciocolatiu. Totul aşezat armonios la un corp în formă de clepsidră, mâini subţiri, gâtul suplu. Nu e înaltă, dar nici foarte scundă. E mândră de înălţimea ei. O cunosc de cinci ani, dar de fiecare dată când o privesc parcă o vad prima oară.

-  Şi cum îţi ziceam, plec mâine.

- Cum adică ? Pleci aşa...

- Da, trebuie.

- Bine.

- Bine ? Doar atât ai de zis ?

- Da. Ce vrei ? Mi-e indiferent dacă vii, stai, pleci, te-ntorci.

      Am privit-o grav, m-am ridicat şi am plecat.  Am ieşit din cafenea şi am luat un taxi.

      Numele meu e Tudor, iar pe ea o cheamă Maria. Între noi este o iubire platonică. În general suntem amici, prieteni, dar atât eu, cât şi ea simţim mult mai mult. Am ajuns la apartament şi m-am aşezat pe canapea. Am adormit. M-am trezit după-amiază, târziu şi am văzut un sms de la Amalia: “Scuză-mă, vestea m-a şocat, plus că am şi eu o ceva să îţi zic. Mâine dimineaţă la cafenea, ne întâlnim şi liniştim apele.” Hmm…ce veste îmi va da? Doar nu se mută şi ea!?  Timpul a trecut repede, iar ziua următoare m-am simţit mai bine când  

 i-am văzut zâmbetul.

-          Nici nu ştiu cum să încep, vorbea înflăcărat, deabia respira. Am cunoscut pe cineva, îmi pare rău că nu ţi-am zis nimic, dar nu am avut ocazia.

-Mă bucur pentru tine, i-am răspuns şi în gândul meu îmi venea să o spânzur.

-          Da, merçi. Dar asta nu e tot. Mă căsătoresc peste trei luni. Şi îmi arată un inel uriaş, pe care eu nu l-aş fi putut cumpăra nici într-o mie de ani. Hidos inel, nu o zic din invidie, dar era urât. Prea mare, nu i se potrivea cu degetele subţiri.

- Aha, am zis sorbind din cafea.

-          Vreau ca tu să-mi fii cavaler de onoare, aşa cum se obişnuieşte…De aceea plecarea ta nu mi-a picat bine.

- Sigur, sigur. Am avion. Pa!

-   …

      M-am purtat ca un copil lăsându-o acolo înghiţindu-şi cuvintele, dar eu nu voi fi cavaler de onoare când se mărită cea pe care  o iubesc.
      Am plecat  la facultate neliniştit şi trist. Două luni nu am mai auzit de Maria, plus că am cunoscut o frumoasă mexicancă, studentă ca şi mine, iar încet-încet am început să uit chipul Mariei, ştii şi tu, ochii care nu se văd se uită, fii convins. Noua mea iubită era o fată vioaie, frumoasă, brunetă, cu parul lung mătăsos, ochii negri şi mai mereu  un ruj roşu îi colorează buzele. Îmi plăcea să-mi pierd zilele cu ea, dar mai ales nopţile. Cu trei săptămâni înainte de nunta Mariei am primit şi eu invitaţia. Aveam de gând să nu mă duc, dar Laura a gasit scrisoarea pe măsuţa din hol.

-  Mergem la nuntă? m-a întrebat entuziasmată.

- A...unde ? mă prefac că nu-mi dau seama la ce se referă.

-        -  Cum unde ? şi-mi flurură invitaţia în faţă. La Maria şi Gabriel. Apropo, cine sunt ? Sunt rude de ale tale ?

-       -   Da, sunt. De fapt nu. Ok, mergem la nuntă, dar nu mai pune întrebări. Te rog.    Pregăteşte-ţi bagajele.

- Cred că merit mai multe explicaţii, nu crezi ?

- NU!

-  NU?!

      Nu i-am mai răspuns, iar ea a ieşit furtunos din apartament şi mergea atât de repede că nu i-am auzit tocurile pe scări decât cinci secunde. Din seara aceea nu am mai vorbit cu Laura, de fapt nu am mai vorbit cu nimeni timp de două  zile, nici nu ştiu ce am făcut în aceste două zile. Probabil am dormit. Ştiu doar că a treia zi m-a trezit un miros cald de clătite americane, cu ciocolată, iar în fundal puteam desluşi o melodie în spaniolă. Nici nu m-am obosit să văd cine era în casa mea. Am intrat direct la duş, m-am împrospătat şi am păşit încet în bucătărie.

-    Bună dimineaţa iubitule!  Îmi zise Laura şi mă sărută zgomotos.

- Bună şi ţie, i-am răspuns fără să schiţez niciun gest.

      Fata era toată un zâmbet şi scoase din două pungi uriaşe o rochie roşie şi o pereche de pantofi negri, eleganţi, ca şi rochiţa de altfel.

- Uite, nu-i aşa că se potriveşte pentru nuntă ?

- Da, cred, am răspuns indiferent.

- Merçi. Ia zi, când plecăm ? Am vorbit deja cu ai mei. Sunt pregătită oricând.

- Chiar nu ştiu, i-am răspuns în timp ce savuram clătitele şi sucul de portocale.  Te sun eu. Acum trebuie să plec, am cursuri. Tu nu te duci azi la facultate ?
- O, ba da. Am şi uitat. Am plecat. Te iubesc!

- Da, da şi eu. Pa!

      Entuziasmul Laurei mă irita, sau Laura mă enerva deja ?! Cred că amintirea Mariei trezea în inima mea sentimente, iar prezenţa mexicană ce mă bătea la cap cu dorinţa de cunoaşte locul meu natal mă sâcâia îngrozitor. Îmi venea să o trântesc să nu se vadă.

      Cu o saptămână înainte de data nunţii Mariei, am lut-o pe Laura val-vârtej şi am sosit în România. Ea, fericită că atrăgea toate privirele, da’ nu înţelegea o iotă, eu plictisit de atâtea traduceri şi cu inima cât un purice pentru că urma s-o văd pe Maria, dar nu oricum, ci alături de viitorul soţ.

      Cum a cunoscut-o mama, ea şi Laura au devenit cele mai bune prietene. Asta pentru mine era grozav, aveam timp liber şi nu trebuia ca Laura să stea non-stop cu mine.

      Mai erau trei zile până la “mult” aşteptatul eveniment, iar eu am sunat-o pe Maria şi i-am cerut să ne vedem la cafeneaua “Beatrice”. Ne-am întâlnit, ne-am îmbrăţişat, am felicitat-o, deşi nu eram sincer.

- Şi te căsătoreşti. Nu ţi se pare că eşti prea tânără ?

-   Ai dreptate. Dar nu exista vârstă pentru dragoste.

-   Şi el cum este ?

-  El se numeşte Gabriel şi este fermecător. Aşteaptă zece minute şi a-i să-l cunoşti.

-   Ce ?! Am sărit ca ars.

      Ea nici nu m-a băgat în seamă şi a ridicat mâna spre a-l chema pe Gabriel, care doar ce intrase în cafenea. Un bărbat înalt, îmbrăcat la patru ace, total opusul meu. Arătam ca un puşti pe lângă „domnul” Gabriel.

      Din discuţia noastră am înţeles că avea nu ştiu ce afacere, s-au cunoscut la o petrecere unde Maria  nu ştiu ce căuta şi că deseară ne vedem la cină la mine acasă. La mine? Da, numai eu pot fi atât de dobitoc să-mi invit duşmanul acasă.

      Seara au fost foarte punctuali. Le-am făcut cunoştinţă cu Laura şi ne-am aşezat la masă. Noroc că ei cunosc foarte bine limba engleză şi nu am mai fost nevoit să fac pe translatorul. Încă de la început am simţit o atracţie între Gabriel şi Laura. Poate era doar simplă simpatie, dar gestul lui de a-i mângâia braţul în timpul desertului mi-a atras atenţia. Maria nu a observat nimic.

      În ziua nunţii m-am trezit târziu şi am dat cu ochii de un bilet ciudat : “Cred că nu te-am iubit aşa de mult cum credeam. Îmi pare rău că te fac să suferi. Laura” Să sufăr ? Ai plecat ?

Dar bagajul cui l-ai lăsat ? Nu-i nimic, îl arunc. Bine că ai plecat şi nu am fost nevoit să te gonesc. Nu te mai suportam oricum.

      Am servit micul prânz, m-am aranjat şi am plecat spre casa Mariei. Când am ajuns  era o linişte desăvârşită. Mama Mariei m-a întâmpinat cu:

-  Bine că ai apărut! Du-te repede sus la Maria.

-    …

            Am urcat scările zăpăcit şi am rămas în uşă când am văzut-o aşa de frumoasă pe Maria. Mai frumoasă ca oricând. Îmbrăcată în alb, ca un înger, însă un înger devastat. Părul răvăşit, ochii în lacrimi, telefonul în mână, iar un mesaj de la Gabriel suna cam aşa:” Ştiu că e greu să plec chiar în ziua nunţii, dar dacă mi-am întâlnit sufletul pereche, nu am ce să fac. Iartă-mă! Salutări din Vegas.” Clar, Laura şi Gabriel au fugit împreună, nechibzuiţi de parcă ar fi avut 17 ani. Din partea mea nu era nicio problemă, dar Maria era nenorocită. Am strâns-o în braţe şi am lăsat-o să plângă până s-a liniştit singură.

 Într-un final a adormit, iar eu împreună cu maică-sa am anulat nunta şi toate invitaţiile, iar apoi am plecat acasă.

            A doua zi m-am dus din nou la Maria. Era atât de tristă, plânsă, dar mi-a zâmbit totuşi. Mi-a spus că ţine atât de mult la mine şi mi-a mulţumit că sunt un prieten aşa de bun. "

            Maria se opri din citit şi îşi şterse o lacrimă fierbinte după obraz. Ea de ce nu a văzut iubirea asta ? Unde îi erau ochii, mintea ? La Gabriel ?

"După două săptămâni m-am întors la facultate. Am terminat şi facultatea. Dragostea mea pentru Maria nu s-a terminat.În viziunea ei am rămas doar cel mai bun prieten, gata să-i sară în ajutor şi nimic mai mult. Azi am mai aflat o veste îngrozitoare. Sunt bolnav de cancer. M-am întors în ţară pentru a-mi începe cariera de medic, şi aflu că trebuie     să-mi caut un doctor.  Plus unul pentru inimă. De mâine mă internez. Dacă o să mor nu o să uit niciodată că o iubesc pe Maria."

            Aici s-au terminat însemnările lui Tudor. Restul erau mâzgăleli fără sens, cerneală întinsă, nimic descifrabil. Doai ici-colo se desluşea clar numele : Maria.

            Maria strânse în braţe agenda îmbrăcată în piele. Mama sa o îmbrăţişă şi îi şopti:

-   Ţi-am zis să pleci în SUA. Acum nu mai ai cum să te duci după el.

-   Da mamă, acum nu. Dar mai devreme sau mai târziu tot o să ajung lângă el.

  

Sfârşit

Nu ştiu. Pur şi simplu nu ştiu

Scrie,  scrie cum îţi zic eu, scrie. Scrie pentru tine, pentru mine, pentru noi.  Iar ochii mei căprui îţi vor citi cu nesaţ fiecare cuvânt. 

De ce spune lumea că ne trebuie talent pentru a scrie ? Eu nu deţin aşa ceva, am doar idei, pe care le aşez frumos pe hârtie. De unde-mi vin ? Păi cum de unde ? Dintr-un dor nespus de a-ţi da ţie un zâmbet, de a-ţi strânge mâna în tăcere şi de a-ţi fura o privire. Nu, nu mă pricep la vorbe. Cuvintele din capul meu dansează pe foaie, iar când citesc mă-ntreb şi eu: "Din ce amintire a copilăriei am desprins acest lucru? " Sau poate e din viitor. 

Am câţiva fluturi în stomac. Vreau să-i învăţ să zboare organizat, dar oricât m-aş strădui nu vor să asculte. Sunt aşa încăpăţânaţi, şi mi-e milă de ei, pentru că într-o zi, de nervi, am să le frâng aripile. Şi atunci vor fi trişti, vor muri, şi mai presus de toate se vor simţi vinovaţi pentru că nu au vrut niciodată să-mi asculte simplul ordin : " Încolonaţi-vă şi valea! La mine nu e casă bună pentru voi!  Mie mi-e frică să-ncerc să vă suport aşa zburdalnici, iar cum el nu-mi dă niciun ajutor..." 

Nu-mi place să recunosc că nu am curaj, pentru că aşa aş fi slabă; dar stai, nu e cel mai curajos cel ce-şi recunoaşte slăbiciunea ? 

Tu ce ai să-mi spui ? Spune-mi orice, chiar dacă nu ai înteles nimic din ce am zis eu. 

P.S: I-am ucis! Sărăcuţii...

De ce ai scris asta, Flori ?  

Nu ştiu! 

Un ocean de dragoste

Nicholas îi aranjă o şuviţă rebelă după frunte. Irene îl privi leneş şi-i zâmbi delicat.

   - Nicholas ?

   - Da draga mea ?

   - Unde suntem ?

   - În Rai iubito!

   - E frumos în Rai! E linişte. Cum am ajuns aici ?

Bărbatul o luă de mână şi îi arătă oceanul. În larg se vedeau două bărci rătăcite. Irene era fericită şi-l ciupi de obraz : 

   - Prinde-mă! şi o luă la fugă tot mai adânc în jungla amazoniană. 

Nicholas o pierdu din priviri în momentul următor. Câtă verdeaţă şi nici urmă de rochia roşie a fetei. După câţiva paşi  descoperi haina agăţată de o liană. Într-un luminiş Irene se scălda în apa ce curgea limpede de la o cascadă. 

   - Ţi-am găsit rochia...

   - Asta pentru că eu am dezbrăcat-o, prostuţule. Vino lângă mine!

   - Dar îmi voi tulbura priveliştea...

   - Dar mă vei face fericită. 

Nicholas se strecură uşor în apă. Trupul fierbinte al fetei îl atinse şi scoase un geamăt de plăcere. O apucă de mijloc şi o sărută pe gât. Mirosea ameţitor. O muşcă uşor de obraz şi fata ieşi repede din apă.

   - Mă superi! îi strigă ea. Eşti obraznic şi mă doare. 

O privea, îi plăcea goliciunea ei. Era albă-rozie, o piele fină, fragedă. Veni după ea, o lua în braţe. Bronzul lui  peste corpul ei dădea un contrast frumos.

   - Pleacă! Vreau să mă îmbrac. 

Nicholas râse puternic, o privi şi o ajută să-şi încheie rochia. O luă de mână şi plecară  spre plajă. Au privit apusul şi s-au încălzit la un foc uriaş. 

   - Şi acum ce facem ? a întrebat Irene, jucându-se în părul cârlionţat al iubitul său. 

   - Nu ştiu. Privim stelele. Te ţin în braţe. 

   - Mă iubeşti. Sau cel puţin ne prefacem că e aşa... Ne rostogolim pe nisipul rece al nopţii, ne uităm la lună, ea ne dezmiardă cu razele sale şi pe urmă adormim. 

   - Da, dar nu oricum, ci fericiţi.

Irene se cuibări la pieptul lui. 

   - Mi-e frig. Iubeşte-mă!

   - Te iubesc!

   - Promiţi ?

   - Deloc, îţi demonstrez. 

   - Cum ?

   - Sunt cu tine, aici, la capătul lumii. Te apăr de întuneric şi te alint cu privirea. 

   - Mă minţi, cu vocea ta dulce şi buzele perfecte, îl tachină ea.

   - Dormi, deja delirezi.

Dimineaţa i-a suprins dormind. Irene s-a trezit prima. I-a suflat uşor peste pleoape. 

   - Neaţa! i-a spus Nicholas. De ce mă chinui ? 

   - Nu te chinui. Îmi place să fiu prima pe care o vezi. Să-mi spui mie " Bună dimineaţa!" . Hai la umbră că mi te arde soarele prea tare. 

Lângă un bananier fata îi pregătise un festin cu fructe. 

   - Unde ai găsit astea ?

   - Peste tot. Poftă bună!

   - Hei! Rochia ta s-a rupt!

   - Puţin, dar trebuia să mă urc prin copaci, altfel nu te mai priveam savurând fructele. 

   - Cât îmi eşti de dragă! 

   - Cât îţi sunt de dragă ?

   - Cea mai dragă.

   - Eşti un maaare mincinos, şi-l sărută fugar, după care se aruncă în valurile oceanului. 

Nicholas a rămas privind-o. Îi era cu adevărat cea mai dragă. Soarele se juca pe pielea ei, iar apa o răsfăţa. Irene: mică, firavă, dulce, frumoasă. Irene a lui Nicholas. Fugi băiete lângă ea până nu ţi-o fură vreun val! Dar până să se hotărască dacă va rămâne spectator sau va fi unul dintre personajele principale, Irene ieşi graţios din ocean scuturându-şi pletele. Nicholas o luă în braţe, îi sărută fiecare părticică a corpului. 

   - Nicholas, mă sufoci! Am să mor! 

   - Dar mori fericită!

Irene îl privi ironică:

   - Nici nu ştiu dacă sunt îndrăgostită de tine, sau doar de ideea de a fi îndrăgostită.

   - Ambele variante. 

Irene i-a zâmbit aşa cum ştia numai ea, frumos, dulce. S-au aşezat pe nisip şi au rămas aşa toată ziua. Astfel trecea timpul în micul lor paradis. Şi-au construit chiar şi o căsuţă, locul lor, numai al lor. Dar într-o zi, pe corpul lor au început să apară semne, vânătai, zgârieturi. 

   - Nicholas, ce ni se întâmplă ? îl întrebă Irene plângând.

   - Poate ne-am îmbolnăvit. O să treacă.

Trupurile lor arătau din ce în ce mai rău. Se transformau în nisip parcă. Nicholas o lua în braţe şi sub clar de lună întrară în ocean. Apa le vindecă toate rănile. Erau vii din nou. Ţărmul era însă foarte departe. Se mirau când ajunseseră atât de departe în larg. Valurile le făceau foarte bine. Respirau apa. Erau una cu ea. S-au topit într-un sărut în ocean. 

Două bărci pluteau aiurea printre valuri... 

Un prinţ pierdut

     Alerg, alerg, alerg printr-o pădure întunecată şi rece. Nu ştiu de ce mă împiedic în faldurile rochiei. Când m-am îmbrăcat aşa ? Cu ce ocazie ? Au! Aproape că mi-am rupt piciorul. Ce teren accidentat! Nu se face odată zi ? Parcă alerg în cerc. Nu ajung nicăieri. Şi corsetul mă strânge, deabia dacă pot să respir. Ameţesc. Mă aşez şângă un copac bătrân. Probabil cel mai bătrân din codrul acesta.  Vreau o pereche de jeansi, adidaşi şi un tricou comod, nu hainele astea care-mi întunecă personalitatea. Uite un luminiş. Nu mai am putere, dar trebuie să ajung acolo, poate întâlnesc pe cineva care să mă ajute. Am rămas ca lovită de fulger când am văzut castelul la jumătate de kilometru distanţă. Glumeşti ? Cine m-a aruncat într-un basm ? Visez. În curând telefonul va suna şi mă voi trezi la realitate. Între timp, dacă tot sunt aici voi explora. Îmi scutur rochiţa, îmi aranjez părul buclat ?! şi merg spre palat. La porţile acestuia toţi curtenii mă respectau şi se mirau de înfăţişarea mea răvăşită. O doamnă drăguţă, dar modest îmbrăcat, a venit la mine, a făcut o reverenţă scurtă şi mi-a zis : 

       - Prinţesă Gabriella, regele vă aşteaptă în sala tronului. Veniţi să vă aranjăm. 

       - Poftim ? Ce rege ? Ce salăă ?

       - Probabil aţi uitat. Cu toate pregătirile de nuntă... Vă înţeleg. 

      O durere de cap îngrozitoare m-a lovit deodată. 

       - Ai un antinevralgic ? Sau un nurofen ? 

       - Ce doriţi prinţesă ? 

       - O pastilă cucoană! Ce nu înţelegi ? 

      Femeia s-a speriat, s-a uitat la mine ca la o descreierată şi a fugit urlând: " Prinţesa Gabriella a înebunit! ".

      - Nebună eşti tu, femeie! Nu ai auzit de medicamente ? 

      Toţi ceilalţi m-au privit ciudat şi au început să-şi facă cruce. Buuun, eu sunt o nebună, iar ei sunt supuşii mei. Unde e nenorocita aia de sală a tronului ? M-am învârtit încă un sfert de oră şi mi-am făcut curaj să intru în palat. Îmi plăcea acolo, era imens, luminos. Nu a fost greu să recunosc locul unde trebuia să ajung. Acolo era un bărbat de vârstă mijlocie, hainele regale îl trădau, nu aveai cum să nu-ţi dai seama că el este  regele. M-am dus sfioasă lângă dânsul la fereastră şi l-am salutat politicos.  S-a întors grav către mine : 

      - Gabriella, fata tatii, te aştept de jumătate de oră. Într-un final ai apărut, dar cum îndrăzneşti să vii îmbrăcată aşa ? Astăzi avem lucruri importante de discutat. Trebuie să îţi alegi soţul. Au venit 10  prinţi chipeşi, iar tu umbli hai-hui. Te rog să te duci să te aranjezi! 

      Cuvintele astea m-au lovit în moalele capului. Recapitulare : nu eu sunt stăpâna acestui minunat regat, ci doar fiica celui ce îl stăpâneşte. Minunat până acum. Dar cum vine asta: trebuie să-mi aleg un soţ ? Aşa se face ? Vin băieţii ca la expoziţie şi eu îi analizez iar apoi zic : nu, nu, nu, el rămâne, nu, următorul. Ce frumos! Ia să vedem cum arată prinţii în carne şi oase, căci Făt-Frumos din poveşti era cu adevărat fermecător în imaginaţia mea. 

       Am urcat în cameră, aşa cum m-a îndrumat regele. Am ajuns într-o încăpere imensă, unde se afla un şifonier uriaş, plin cu rochii elegante. Bine dar, nicio rochiţă roşie mulată, nicio pereche de pantofi cu toc ? Asta este, trebuie să mă conformez. Am făcut baie şi apoi m-am îmbrăcat cu o superbă ţinută albastră şi am coborât în sala tronului. Acolo nu mai era nimeni. Pustiu. Îmi auzeam bătăile inimii. Perfect! Acum regele îşi face siesta ?  M-am aşezat pe scaunul regal. Ce confortabil este! Îmi lipseşte coroana şi gata, sunt regină! 

       - Îţi place acolo, nu ?  chicoti un tânăr.

       - A!? Da, e chiar foarte bine. Cine eşti tu de îndrăzneşti să râzi de mine ? 

       Băiatul s-a apropiat, a făcut o plecăciune : 

       - Dacă-ţi spun cum mă numesc nu ar mai avea niciun farmec. S-a apropiat de mine, m-a privit adânc în ochi şi a continuat: Am venit din simplă curiozitate, pentru a mă convinge de ceea ce se spune, şi anume că este în această împărăţie o frumoasă prinţesă. De eşti tu aceea, sunt impresionat. 

      Apoi a plecat, iar eu am rămas cu gura căscată. Deodată s-a făcut întuneric în jurul meu. Iar când a revenit lumina eram în mijlocul unui oraş aglomerat, modern, cu telefonul în mână. Curios era că purtam rochia de basm, mă uitam la mobil dar nu conştientizam la ce îmi foloseşte. Mi-era foarte cald. Am oprit un trecător. 

      - Bunule domn, spune-mi rogu-te, unde mă aflu ? 

      Omul m-a privit şocat şi mi-a răspuns:

      - În România.

      - Ce an ?

      - 2010, domnişoară.

      - Prinţesă, l-am corectat şi am rămas şi eu la fel de uimită ca şi el de ceea ce i-am spus. 

      - E vreun bal mascat ? Vă bateţi joc de mine ? Sunt la camera ascunsă ? 

      - Poftim ? Nu... dar deja plecase. 

      În următorul moment m-a cuprins întunericul şi lumina din sala de mese de la palat m-a orbit. Mi-am dat seama de acest lucru pentru că l-am recunoscut pe rege.

      - Gabriella, pe unde îţi zboară gândul ? La masă ai întârziat, acum nu-mi răspunzi la întrebări, m-a luat tata-rege la rost. 

     - Scuzaţi-mă. Despre ce era vorba ? am întrebat confuză. 

     - Eşti pregătită să-ţi întâlneşti peţitorii ? 

     - Da, tată. 

     - Mâine dimineaţă, după ce servim masa îi vei cunoaşte.

     - Bine tată. 

     M-am dus la culcare. M-am întins pe un pat moale şi am adormit imediat. De dimineaţă m-am aranjat grăbită şi nerăbdătoare să-i văd pe cei 10 candidaţi la mâna mea. În toată graba mea am uitat de micul-dejun regal, aşa că am dat buzna în bucătărie, pe care nu ştiu cum de am nimerit-o. Acolo erau mulţi servitori, bucătari. Toţi îmi dădeau bună dimineaţa şi mă priveau zâmbind, pentru că eram îmbrăcată doar cu rochiţa în care dormisem. Pentru mine arăta obişnuit, dar pentru ei nu. M-am retras ruşinată. Pe scări, în drum spre camera mea m-am întâlnit cu tânărul care-mi vorbise " obraznic ". 

      - Bună dimineaţa, prinţesă! 

      - Bună dimineaţa. 

      - Aceasta este noua modă la castel ? a început să râdă în hohote. 

      - Obraznicule! Ce tupei ai să râzi de mine! Habar nu am care este trend-ul pe aici. Mulţumit ?

      - Nu te supăra Gabriella, mi se pare amuzant faptul că tu, o prinţesă, te prezinţi aşa în faţa supuşilor. 

      - Şi ce contează ? Sunt prinţesă, fac ce vreau! 

      - Eşti arogantă. M-a luat de mână şi m-a aruncat pe un cal negru pur-sânge, s-a urcat şi el şi am mers spre pădurea în care m-am trezit acum ceva timp. 

     - Cum îţi permiţi ?

     - Ţine-te bine, draga mea, mergem într-o scurtă plimbare. 

     Iar m-a învăluit întunericul. Când am clipit eram într-un Porche condus de un bărbat frumos. Tânărul semăna izbitor cu prinţul. Când ne-am oprit m-a întrebat : 

      - Ce s-a întâmplat, iubito ? Nu-ţi mai aminteşti de mine ? 

      Spre surprinderea mea eram îmbrăcată cu o rochie roşie. Nu-mi aminteam de el, singurul lucru familiar era faptul că eu îl vedeam exact ca pe celălalt. 

      - Cum te numeşti ? l-am întrebat încruntată.

      - Ei haide, sunt eu...Şi nu am mai auzit nimic pentru că soarele s-a ascuns şi m-am trezit într-o pădure cu prinţul care m-a " răpit ".

      - TU! Explică-mi ce se întâmplă aici! 

      - Am ieşit să ne plimbăm. 

      - Nu, nu asta. Ceva ciudat se petrece şi nu-mi dau seama ce. Cum te cheamă ? 

      - Asta vei afla curând, nu fi aşa curioasă, Alteţă.

      - O, Dumnezeule! Regele! Am şi uitat! Trebuie să ne întoarcem imediat. 

      - Dorinţa ta e poruncă pentru mine!

      În secunda următoare eram în sala tronului, ca prin minune. Părul răvăşit, fără ţinuta corespunzătoare, am înaintat umilă spre rege. 

      - Scuzaţi-mă Majestate! Am pierdut noţiunea timpului...

      - Şi nu numai, fata tatii. Mă dezamăgeşti Gabriella. 

      - Ce vrei să spui tată ?

      - Toţi pretendenţii tăi au plecat.

      - Nu chiar toţi, Măria-ta! s-a auzit o voce cunoscută mie. Din vina mea prinţesa Gabriella nu a sosit la timp. Vă rog să îmi iertaţi cutezanţa. 

     - Hmm... Care este scopul vizitei dumitale, tinere ?

     - Sunt prinţul Aleksei şi am venit pentru a cere mâna prinţesei, majestate. 

     - Aleksei şi Gabriella, am spus eu şi am leşinat.

    Când mi-am revenit eram pe o plajă, mă bronzam. Alături de mine era el.

     - Aleksei!

     - Da iubito.  Te-ai trezit într-un final.

     - Dorm de mult ? 

     - De vreo 5 ore... Ai visat ceva frumos ? 

     - Aleksei...

     - Nu-mi mai tot spune pe nume. Ce se întamplă cu tine ?

     Nu am apucat să răspund pentru că, de data aceasta lumina soarelui de vară mi-a luat vederea şi am simţit cum buzele îmi sunt strivite.

     - Vai... prinţesă. M-ai speriat de moarte. La un moment dat nu mai respirai. 

     - Aleksei! 

     - Da ?

     - Unde suntem ? 

     - În pădure, unde ai vrut. 

     - Ce este acolo ?

     - Unde ? Ce ?

     - Lumina aceea. Hai să vedem!

     Am ajuns acolo şi am observat că pădurea se termina. O linie argintie era presărată, ca şi cum ar despărţi două ţinuturi. Am trecut linia. 

     - Hai, vino! I-am strigat lui Aleksei. Vino pe partea aceasta.

     - Nu pot! 

     - De ce ?

     - E ceva...Mă ţine pe loc. Şi ce se întâmplă cu hainele tale ?

     - Ce ? m-am privit şi mi-am dat seama că rochia dispăruse. În locul ei aveam jeansi, tricou şi adidaşi. 

     - Ce vrăji faci ? m-a întrebat Aleksei.

     - A... asta ?  Nu e nimic. Vino! Dar el nu mă mai înţelegea. Eu nu-l mai vedeam. Lumina l-a înghiţit. M-am aşezat şi am văzut marginea unui lac în locul unde odinioară Aleksei mă privea cu ochii în lacrimi. În oglinda apei era chipul meu. Râdeam. Aiurea. 

      Prinţule, unde ai dispărut ? 

 

     

La mulţi ani!

Ştii, aş putea să-ţi scriu lucruri străine, pline de metafore. Chiar aş putea să fac asta, pentru impresie artistică. Dar ce rost ar avea, când un lucru simplu e mai complicat de înţeles.  

Astăzi e o zi specială pentru tine ( şi pentru mine, bineînţeles! ), împlineşti 18 ani! Da mă! 18! 18 ani sună minunat când deschizi ochii de dimineaţă, dar la sfârşitul zilei sunt sigură că ai să realizezi că nu te simţi cu nimic mai specială când eşti considerată majoră în acte. Mintea ta tot de copil e. În mintea ta tot îţi mai place să stai cu mine până târziu în noapte şi să bârfim, să ne spunem poveşti cu " Grăjdarul " ştii tu :> kinki. Am dreptate sau nu am Mihaela ?

He, he şi acum vine partea aia în care eu îţi zic cum mă apucă nostalgia când mă gândesc la momentele din copilărie, cum ne jucam noi cu păpuşile şi tu mie mi-o dădeai pe aia cheală şi urâtă! Asta când veneam la tine. Aaa şi Lucia mereu o avea pe aia tip bebe. 

De câte ori nu ne-am certat...  Ne-a scăpat vreun motiv/subiect de ceartă ?  Mai ştii ziua aia când după o dispută zdravănă, ne întorceam de la şcoală şi mergeam pe trotuare diferite. Şi în spatele nostru era Cipi ? Şi acum mai râd când îmi aduc aminte. Ce legătură are asta ? Nu ştiu, e o amintire.  Dar de fiecare dată ne împăcăm. Asta e partea cea mai frumoasă. 

Eu, eu personal, îţi mulţumesc că mă suporţi aşa drac cum sunt. Că eşti alături de mine şi că mă iubeşti. Mă iubeşti nu ?>:D<  

Şi atâtea amintiri ce ne leagă vreau să nu le uiţi niciodată. Şi poate alţii or să îţi scrie urări mai ample, pagini întregi, dar eu rezum totul la partea esenţială : Te iubesc muult muuult muuuult de tot! La mulţi ani, Mihaela!  :*:*:*